Narcotango la Cluj-Napoca

Foto: Roxana Pop

Una dintre cele mai populare trupe argentiniene a vizitat încă o dată România în aceste zile. Narcotango, formație ce abordează genul nuevo-tango-electronico, a încântat, de această dată, publicul român, în cadrul turneului de promovare al celui mai nou album, intitulat Limanueva. Pentru a marca acest moment la Cluj-Napoca, Diesel Events, în colaborare cu Teatrul Național și TVR a oferit publicului nu unul, ci două spectacole extraordinare, ambele sold-out cu câteva zile bune înainte de a avea loc: în 5 iulie la Teatrul Naţional şi în 6 iulie la Diesel Summer Lounge (fosta terasă Fashion Club). În cele ce urmează, mă voi rezuma la concertul ce a avut loc aseară, pe terasa Diesel-ului, deoarece este singurul la care am participat.

Înainte, însă, de a vorbi despre concert în sine, consider necesară o scurtă incursiune în istoria grupului Narcotango. Acesta s-a înfiinţat în anul 2000 şi este format din Carlos Libedinsky (bandoneon), Mariano Castro (clape, sampler-uri), Marcelo Toth (chitară electrică) şi Fernando del Castillo (percuţie). În ceea ce privește materialele discografice, acestea nu sunt deloc puține – 5 albume de studio și un DVD de concert – lucru care a atras după sine de recunoașterea internațională, aceștia primind de-a lungul anilor numeroase nominalizări la prestigioasele Latin Grammy Awards sau Gardel Awards, cea mai recentă fiind cea de anul trecut, primită la categoria „Cel mai bun album de tango” în cadrul decernărilor premiilor Grammy. Cele două concerte ale argentinienilor de la Narcotango susținute la Cluj vin după un alt mare succes, înregistrat prin show-ul la fel de sold-out al grupului Otros Aires, găzduit în aprilie de Opera Română şi co-produs tot de compania Diesel Events.

Deși nu sunt pentru prima oară în România, Narcotango au ajuns, cu această ocazie, prima dată în Cluj-Napoca. Cu toate astea, pe scena din Diesel Summer Lounge, argentinienii au părut a se simți ca acasă, prin asta vădita lor experiență dovedindu-se a fi unul dintre punctele forte ale show-ului de aseară. Astfel, cu o deosebită nonșalanță, au pus în scenă un spectacol de excepţie, cu momente de dans, oferite de patru cupluri de dansatori profesioniști de origine română, efecte vizuale potrivite şi o invitată specială extrem de dragă publicului clujean – Aminda.

În playlistul serii s-au regăsit piese de pe toate albumele formației, printre care Dos, Solo por hoy, Vi luz y subi, Gente que sí, singurul cover interpretat, Mi Buenos Aires querido, și piesa care dă numele albumului proaspăt lansat, Limanueva.

În ceea ce privește stilul muzical, predominante sunt ritmurile de milonga, însă succesul formației vine tocmai din împletirea extraordinară de stiluri. De la rock la funk și electronic, ritmurile s-au regăsit combinate, rând pe rând, cu folclorul argentinian și pasiunea tangoului. Muzica lor ar trebui, poate, mai degrabă, ascultată cu ochii închiși, într-un cadru mult mai intim decât acela în care publicul este suficient de numeros cât destul de mulți oameni să stea în picioare, în spatele sălii. Personal, i-am văzut pe cei de la Narcotango ca pe niște adevărați profesioniști, ca pe niște oameni îndrăgostiți cu adevărat de muzica pe care o fac, ca pe niște artiști complecși, care atrag admirația printr-o deosebită modestie. Dincolo de asta, nu mi s-au părut însă molipsitori. Iar pentru această percepție personală, sunt nevoită să dau oarecum „vina” pe cadrul în care s-a desfășurat concertul, în ciuda faptului că organizarea a fost foarte bună și nici nu cred că vreo altă locație ar fi putut fi mai potrivită, ori ar fi schimbat cu ceva situația. Mă gândesc că lucrurile au stat puțin altfel la Teatrul Național, dar îmi este, evident, imposibil să mă pronunț; în aceeași măsură, e posibil ca și poziția mea de „om din picioare” să-mi fi alterat întrucâtva percepția de spectator.

Cert e, dincolo de toate, că spectacolul celor de la Narcotango a făcut publicul să vibreze, printr-o adaptare modernă a tangoului clasic și o împletire iresproșabilă de stiluri. Deși puțini spectatori s-au încumetat să danseze, cei care au făcut-o au meritat aplauzele la fel de mult ca artiștii. Nu numai pentru curaj, ci și pentru văditele cunoștințe și abilități în ceea ce privește un dans atât de complex precum tangoul. Restul publicului, care s-a abținut de la a-și face loc printre dansatori, nu a fost însă unul deloc dezinteresat. Deși așezați, majoritatea celor prezenți și-au păstrat atenția îndreptată spre scenă pe parcursul celor aproximativ două ore de concert, ca dovadă a faptului că publicul nu a fost doar unul numeros, ci și cu adevărat pasionat.

Ultima piesă din playlistul serii a fost marcată de apariția pe scenă a Amindei, cunoscuta interpretă din Cluj-Napoca. Deși piesa pe care aceasta a interpretat-o cu Narcotango a fost una reușită și foarte antrenată pentru public, trebuie să recunosc faptul că mă așteptam ca contribuția acesteia să fie mai consistentă. Momentul mi s-a părut a trece prea repede, deși am apreciat păstrarea acestuia ca accent de final. Aminda a arătat foarte bine pe scenă, vocea ei s-a pliat perfect pe stilul interpretat de argentinieni, iar energia ei a impulsionat publicul în a se manifesta, pe final, așa cum un astfel de spectacol o cere.

Evident, însă, un eveniment de asemenea amploare nu s-ar fi putut încheia fără un bis, finalul real al concertului aducându-ni-i în față pe toți cei care au luat parte, în mod activ, la spectacol.

În concluzie, pot spune despre concertul celor de la Narcotango că a fost unul fără greșeală, la fel ca organizarea, publicul prezent și inițiativa în sine.